Titus Corlățean, ministru de Externe la a treia încercare

Titus Corlățean, ministru de Externe la a treia încercare
Publicat: 06/08/2012, 16:35
Actualizat: 29/07/2014, 19:21

Visul lui TITUS CORLĂȚEAN de a deveni MINISTRU DE EXTERNE s-a îndeplinit luni, după ce a ratat de două ori numirea în acest post. Prima dată când a pierdut ocazia de a fi șef la Externe a fost când PSD a format un guvern cu PDL, în locul său fiind preferat Cristian Diaconescu, care ulterior a plecat din PSD.

Numele lui TITUS CORLĂȚEAN a mai fost vehiculat pentru postul de MINISTRU DE EXTERNE și la constituirea Guvernului Ponta, însă și atunci el a scăpat ocazia. La acel moment, premierul Victor Ponta a cedat portofoliul către PNL, care l-a propus pe Andrei Marga drept ministru de Externe, iar Titus Corlățean a ajuns ministru al Justiției.

La acea vreme Corlățean declara, potrivit unor surse apropiate negocierilor pentru noul Executiv, că dacă nu primește portofoliul de la Externe, el nu ar mai fi interesat să facă parte din Guvern.

Consilier personal al lui premierului Adrian Năstase

Ascensiunea lui Corlățean în viata politică a început după numirea sa în funcția de consilier personal pe probleme de politică externă al primului-ministru Adrian Năstase, poziție pe care a ocupat-o timp de doi ani, din 2001 până în 2003. De altfel, Corlățean este considerat vocea partidului în materie de politică externă, alături de cea a lui Adrian Năstase.

Corlățean a activat timp de șapte ani, din 1994 până în 2001, ca diplomat în MAE.

În 2004, Corlățean a fost ales deputat. El a candidat ulterior pentru un post de parlamentar european, fiind ales în PE și activând ca membru al Comisiei de Politică externă a PE.

Din 2008 este senator de Brașov și președinte al Comisiei de Politică externă din Senat.

În vârstă de 44 de ani, Corlățean este licențiat în Drept la Universitatea București și are o diplomă de studii aprofundate în Drept Internațional și Relații Internaționale la aceeași universtitate.

În 2010, devine doctor în Drept Internațional Public la Universitatea București.

În prezent, Corlățean este lector universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu”, el fiind, din 2011, și avocat în Baroul București.
Corlățean a fost, pe rând, purtător de cuvânt, vicepreședinte și secretar general al PSD.

Conform CV-ului său, Titus Corlățean știe limbile engleză și franceză.

În anul 2004, el a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Cavaler. Corlățean este căsătorit și are un copil.

Declarații: ” Nu mă interesează bătălia pentru funcții”

În ianuarie 2009, când a anunțat că renunță la mandatul de secretar general al PSD, informându-l în scris pe președintele de atunci al partidului, Mircea Geoană, Titus Corlățean declara că prioritară pentru el este familia, cariera politică în Senat, cariera profesională și finalizarea doctoratului, explicând că „nu mă interesează bătălia pentru funcții”.

Corlățean a afirmat atunci că a luat decizia de a renunța la mandatul de secretar general al PSD după Comitetul Executiv Național în care au fost validate propunerile PSD pentru funcțiile ministeriale.

La începutul lunii iulie, ministrul Justiției Titus Corlățean a reacționat la „îngrijorările” privind independența Curții Constituționale a României, exprimate de vicepreședintele CE, Viviane Reding. „Astfel de chestiuni puse pe Twitter pot fi o reacție uneori grăbită. Avem timp în această perioadă să clarificăm și aspectele pe care le-ați evocat”, a declarat ministrul Justiției Corlățean, la RFI.

Datorii de 100.000 de euro

Conform declarației de avere completate în iunie 2011, Titus Corlățean are datorii de aproximativ 100.000 de Euro, el având contractate două credite la BCR în valoare de 63.500 de Euro, respectiv 21.000 de Euro, scadente în 2034, dar și două datorii de 10.000 de Euro, respectiv 2.000 de Euro, bani împrumutați de la două persoane fizice, scadente în 2012.

Corlățean deține un teren intravilan în comuna Corbeanca, pe care l-a achiziționat cu contract de vânzare-cumpărare, și trei terenuri extravilane în Câmpulung Moldovenesc, moștenite.
Totodată, Corlățean are în proprietate un apartament de 80 de metri pătrați în Sectorul 1 al Capitalei, pe care l-a dat în folosință mamei sale, și o casă de locuit în Corbeanca.

El are un depozit bancar de 3.500 de Euro, un cont curent de circa 8.000 de lei și un fond de investiții de 13.000 de lei
Titus Corlățean deține o mașină marca Volkswagen Golf, din 2008.
Soția sa este profesor la o școală din București și a câștigat 14.000 lei în 2010.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...